Legăturile dintre membrii comunităților caracteristice pajiștilor sunt foarte complexe. Există relații de tip hrană și consumator, pradă-prădător, competiție, simbioză, parazitism, comensualismformă specifică de relații între două plante sau două animale, în care unul folosește resturile de hrană ale celuilalt. Toate aceste interacțiuni contribuie la creșterea nivelului de reziliențăcapacitatea unei comunități de a se reface în urma unui deranj, a unei intervenții sau a unei situații nefavorabile. Cu cât există mai multe specii care formează o comunitate (adică biodiversitatea este mai ridicată), cu atât nivelul ei de reziliență este mai mare.
Despre factorii care influențează structura pajiștilor din România
Pe întinsele pajiști climatice din interiorul continentelor predomină de regulă numai câteva specii de iarbă, care sunt capabile să se adapteze cu succes condițiilor climatice. Aceste specii realizează o țesătură densă de rădăcini în sol, absorbind cu eficiență cantitatea oricum destul de mică de apă pe care o primesc în timpul precipitațiilor. Speciile care nu s-au adaptat atât de bine condițiilor climatice locale apar cu densități mult mai scăzute - în pâlcuri, acolo unde iarba dominantă s-a eliminat în urma unui deranj localizat sau în urma unor furtuni puternice de vară.
Pe meleagurile noastre, însă, se găsesc comunități de pajiști mult mai complexe. Pe lângă faptul că acestea se află în zona de tranziție dintre regiunea de pădure și silvostepă (România aflându-se la confluența a cinci regiuni biogeografice), sunt influențate și de anumiți factori specifici, precum și de practicile seculare tradiționale, extensive de utilizare a peisajului.
Diversitatea speciilor din habitatele naturale și semi-naturale, stilul de viață al unor specii de plante (creștere și/sau înmulțire diferite, strategii specifice de supraviețuire în anotimpurile nefavorabile - iernile geroase, verile secetoase), obiceiurile de pășunat ale animalelor domestice, activitățile animalelor sălbatice care trăiesc în aceste habitate, precum și intervențiile periodice ale omului (cositul, curățarea pășunii) - toate influențează structura și evoluția pajiștilor noastre semi-naturale.
Despre echilibrul dinamic al pajiștilor
În cea mai mare parte, pajiștile sunt alcătuite din plante pereneplante cu rădăcini persistente, care trăiesc mai mulți ani. Dar oare cât sunt acestea de fixe? Plantele care fac parte din compoziția pajiștilor au sisteme de rădăcini ramificate care cresc de la an la an, formând o țesătură densă care străbate solul în toate direcțiile. Rădăcinile poartă muguri din care pot dezvolta lăstari dacă întâlnesc condiții favorabile (acces la lumină, nu au concurenți sau au găsit un pâlc bogat în nutrienți datorită excrementelor provenite de la animale).
Cu toate că noi vedem tulpini separate deasupra solului (module), în sol acestea aparțin aceluiași exemplar (genet). Astfel, plantele caută întotdeauna pâlcurile cele mai potrivite pentru a dezvolta module, iar unde nu găsesc condiții prielnice, modulele pot muri, dar nu și genetul original.
Acestea sunt doar câteva exemple care arată că bogăția de specii și diversele serii de deranjuri își găsesc un echilibru dinamic, în care speciile își schimbă mereu locul, colonizând mai întâi pâlcurile cele mai potrivite pentru ele. Acestui fenomen i se datorează diversitatea deosebită a pajiștilor noastre semi-naturale. Cel mai concludent exemplu este să privim aceste ecosisteme la o scară mică: pe doar 15 mp se pot întâlni uneori chiar și 60 de specii (sau chiar mai multe), organizate în mici pâlcuri sau micro-mozaicuri.
Reziliențacapacitatea unei comunități de a se reface în urma unui deranj, a unei intervenții sau a unei situații nefavorabile acestor habitate de pajiști față de plante invazive și reacția relativ rapidă a comunităților vegetale la schimbările mediului se datorează tocmai diversității și echilibrului dinamic.
